Despre Diana

Machiaj de mireasă, eveniment și festival în Bacău

De șaisprezece ani fac același lucru: iau o femeie care crede că își știe fața și i-o arăt așa cum n-a văzut-o niciodată. Nu o schimb. O scot la lumină.

Am început în Bacău, când machiajul nu era un job, era o joacă pe care n-o lua nimeni în serios. Eu am luat-o în serios. Am transformat joaca în meșteșug, apoi meșteșugul în viața mea.

Apoi am plecat și am luat totul de la zero în locuri unde nu însemnam nimic pentru nimeni. Prin fața mea au trecut femei de toate felurile: alte naționalități, alte culori de piele, alte trăsături, alte idei despre frumusețe. Acolo, unde nimic nu-mi era familiar, am înțeles cine sunt cu adevărat. Că mâna mea nu tremură pe niciun chip. Că nu există față pe care să n-o pot citi. Că nimic nu mă poate opri.

M-am întors cu șaisprezece ani strânși între Bacău, Sheffield, Valencia și Londra, cu London Fashion Week, editorialul de produs al bijuteriilor OPAL și Miss England în spate. Și cu o convingere care nu se negociază: cel mai greu machiaj din lume e cel care nu se vede. Culoarea, drama, sclipiciul, alea le fac cu ochii închiși. Dar un ten care rămâne al tău, la douăzeci de ani sau la cincizeci și cinci, nu acoperit ci trezit, aia e arta.

Pe lângă lucrul cu clientele, țin și academia, unde te învăț pas cu pas să te machiezi singură, pe produsele tale, pentru fața ta.

Și încă ceva, ca să știi cum lucrez: în scaunul meu nu există greșeli. Machiajul e un joc. Ne jucăm până când te privești în oglindă, rămâi o clipă tăcută, și te recunoști. Atunci mi-am făcut treaba.